Vineri, 17 noiembrie 2023, a fost organizată dezbaterea având ca temă intervenția legislativă elaborată în proiectul NIAct. La eveniment au participat peste 40 de persoane, reprezentanți din instituții relevante precum: Consiliul Legislativ, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Sănătății, Camera Deputațior, Secretariatul General al Guvernului, Avocatul Poporului, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Curtea de Conturi, precum și reprezentanți din Asociația Comunelor din România și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România.
Propunerile de modificări legislative au ca scop actualizarea cadrului legal de integritate în ceea ce privește conflictele de interese, incompatibilitățile și declararea averilor. La elaborarea documentului au colaborat experți din cadrul celor trei parteneri implicați în proiect: Agenția Națională de Integritate, Ministerul Justiției și Transparency International Romania.
Pentru fundamentarea intervenției legislative, tot în proiectul NIAct a fost elaborată o analiză a cadrului legislativ din domeniul integrității prin reflectarea aspectelor de bună practică, dar și a inconsistențelor, neclarităților și omisiunilor care reduc din eficiența și eficacitatea sistemului de integritate românesc și prin revizuirea recomandărilor internaționale primite de România în cadrul mecanismelor de cooperare.
Astfel, proiectul NIAct își propune să răspundă recomandărilor formulate de Comisia Europeană în rapoartele privind progresele înregistrate de România în contextul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și al Mecanismului privind statul de drept (Rule of Law), care evidențiază „problemele persistente cu care se confruntă cadrul legislativ în materie de integritate și nevoia de stabilitate și claritate, precum și necesitatea instituirii unui cadru robust și stabil” (Raportul din 2021 privind statul de drept – Capitolul consacrat situației statului de drept în România).
Totodată, actualizarea legislației este în legătură directă cu implementarea jalonului 431 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 14 – Buna guvernanță, Reforma 7 – Evaluarea și actualizarea legislației privind cadrul de integritate, care are ca indicator de realizare intrarea în vigoare a legilor consolidate privind integritatea.
Proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 - 2020.